o rugăciune într-un bar

hearing myself think

Ceva mai multă liniște. Dar e și o formă de nemișcare. Îmi scapă cuvântul. Imobilitate. Inerție. Ocazional.. mă enervez, mă ambalez gândindu-mă. Furii inutile.

Nu-mi lipsește cu adevărat nimeni. Nu vreau pe nimeni. Dar îmi lipsește să râd liber, necalculat, un râs fără stăpân, un râs al nimănui, inocent și plin. O formă idioată de singurătate. Vina o port eu. Sau asta e starea naturală a omului. De a fi singur. Mă văd cu prietenii, e o tentă de tandrețe și căldură la mijloc, înțelegere, apreciere, acceptare. Ne mușcăm de fund, dar e afecțiune. Și e libertate. Nu e cu reproșuri sau ups and downs, îmi dau sentimentul de always there. And that is precious these days.

E un cuplu aici, se tot sărută. Și mă găsesc uitându-mă la ei cu o oarecare invidie a timpului trecut. Mi-aș dori să am iar seninătatea unui 17 ani. Air-headed, firm tits and a firm ass.

I’d like to have the fire and brimstone I once had. The belief. În mine mai bântuie un ecou, cunosc mișcările dar momentum nu există. Cunosc filmul dar autorul mi-e străin. Nu neapărat autorul cât motivul.

Gândesc și trăiesc o forma de liniște. O linie izoelectrică. N-am P-uri, n-am R-uri, poate doar unde Q remanente unor lupte vechi. În punctul ăsta, din alte motive mai sunt și alți prieteni. The graciousness of their immobility escapes me though.

Mihail Drumeș - Scrisoare de dragoste

J’ai bistrot. Marți. 13.

Am cumpărat sus-numitul roman, de la secțiunea ‘much too expensive to be true’, pe ideea că dacă o fi scump măcar o fi plăcut. Ori comercial. Cum vă place. E bun, dar prețul de 20 de RON nu e justificat.

Temele sunt clasice: dragostea și ascensinea socială, respectiv conflictul creat de ordinea în care personajele le așează pe scara de valori. Este o carte despre cochetărie, gelozie, flirt, onoare, virtuți, jocuri psihologice, arivism și iubiri. Iubiri pasionale, terne, mutilate și suferință. Depresie, lipsă de comunicare. Frumusețe.
 
Bărbat sclipitor cu un complex de inferioritate socială întâlnește femeie frumoasă, orfană și scriitoare. Se îndrăgostesc. Se căsătoresc. Bărbatul părăsește femeia iubită pentru fiica unui politician aristocrat, lucru care-l propulsează pe scara socială, îngropându-l în averi. Odată ajuns acolo bărbatul realizează că nu poate trăi fără prima soție, care însă se recăsătorește cu vărul soției lui, intrând la rându-i în înalta societate. Bărbatul sfârșește prin a se sinucide lângă corpul celei de-a doua soții, care-și ia viața în momentul în care află motivul pentru care a fost sedusă și de faptul că acesta încă își iubește prima soție. Prima soție trăiește fericită și însărcinată cu cel de-al doilea soț, deși-l iubește tot pe primul.

Poftim?

Concluzia romanului a vrut să fie faptul că iubirea triumfă asupra arivismului. Triumful se manifestă inclusiv ca suicid sau conștiință. Lipsa femeii iubite devine mult mai importantă decât ascensiunea socială odată ce cucerești lumea și singura ieșire din această suferință e moartea. Mda, indirect însă, concluzia e că odată ce prima iubire s-a ratat, și ești nevinovat pentru ratare, e în regulă să te căsătorești cu primul om din înalta societate care te curtează și te iubește. E perfect.

 Cât timp nu există o formă de iubire, care este sensul unei vieți? Una trăită doar pentru prestigiu, putere sau avere e la fel de ratată. Sunt o idealistă și probabil că voi fi mereu, de aceea nu-mi convine concluzia indirectă a acestui roman. Dacă ea, prima soție, l-a iubit, trebuia să urmeze o soartă similară lui, indiferent copilul cărui aristocrat îi crește în pântec. Concluzia conform căreia în perioada interbelică o femeie orfană, frumoasă (și scriitoare. give me a break) se poate REcăsători cu un aristocrat de prim rang, el știind că nu-l iubește și reușește să fie fericită mi se pare fortață, idealistă și utopică. Dacă soțul dintâi, deși greșește în fața iubirii, are o soartă atât de tragică, ea nu ar trebui să aibă dreptul la fericire. A fost prima iubire și pentru ea. El se sinucide, ea trăiește-n puf. O concluzie abracabrantă sau poate un romantism desuet, unul relativ caracteristic acestui roman. 

Nota 7

before we turn to stone

I got this

În orice fel de relație, e un iad împreună cu un rai. Nu mai bine rămâi pe drum? Drumul e o promisiune. Un purgatoriu unde demonii-s linistiți, au adrese prescrise, nu te încurcă. Nici îngerii e drept, dar deja-mi dau fiori îngerii, știu că vine cel puțin un demon la pachet. E ca oferta la Orange. Nelimitat, până la 2 giga.